Renumit chirurg pe creier la Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar – Arseni”, Prof. Vlad Ciurea a smuls de pe granița periculoasă a neființei mii de bolnavi. Spune că în România există oportunități și șanse, dar nu îi condamnă pe medicii care aleg să plece peste granițe.

Legat de exodul medicilor, profesorul a precizat că dacă un doctor ar veni la el, i-ar da recomandare și îi va spune: „Nu uita că ești român”. Legat de mitul „nu te duci fără bani la doctori”, acesta spune că nu există pădure fără uscături. „Dar vă întreb, cel care vine pe targă, dintr-un accident rutier, și intră la camera de gardă, la urgență, își pune întrebarea dacă trebuie să dea ceva?! Eu consider că aceste afirmații sunt exagerate. Iar dacă cineva con­di­ționează sănătatea umană, în spitalul public, este extrem de grav. Cred că aceste lucruri trebuie să fie sancționate și pedepsite”, a explicat profesorul.

Potrivit acestuia,  după Revoluție a apărut un tăvălug: ”reformă, reformă pentru reformă, reformă contra reformă. Fiecare ministru care a venit a vrut să-și impună reforma”. „Până să vină domnul doctor Ladislau Ritli a fost așa. În momentul de față s-au mai liniștit apele, pentru că domnia sa nu a dorit reformă de dragul reformei. Întâi gândește, măsoară, se mai gândește odată și după aceea semnează”, este de părere Ciurea.  În ceea ce privește legea sănătății, acesta crede că  trebuie să corespundă nevoilor populației.
 
Publicat in: EVZ, 29 Aprilie 2012
Autor: Antoaneta Etveș

Sfânta Sărbătoare a Paştelui are semnificaţia Învierii Mântuitorului şi este cea mai importantă sărbătoare creştin-ortodoxă. Ea simbolizează victoria lui Hristos asupra morţii, victoria luminii asupra întunericului, a adevărului asupra neadevărului, chemarea şi adeziunea oamenilor către spiritualitate, către detaşarea de lumea materială, către înţelepciune. Înţelepciunea înseamnă iluminarea sufletului şi înţelegerea învăţăturilor şi puterii Dumnezeieşti, învingerea păcatelor prin cumpătare, post, rugăciune, reflecţie. Paştele este interpretat ca o izbăvire a binelui asupra răului. După Duminica Floriilor, când Iisus Hristos învie se fac ultimele pregătiri timp de o săptămână pentru această mare sărbătoare.

În Joia Mare, numită şi Joia Patimilor oamenii sfinţesc mâncarea şi băutura la Biserică. În Vinerea Mare, creştinii ţin post negru, adică nu mănâncă nimic şi nu beau apă pentru a se feri de boli şi pentru a avea spor în perioada ce urmează. Trecerea pe sub masă de trei ori în Vinerea Mare semnifică potignirile lui Isus când şi-a cărat propria cruce către dealul unde urma să fie răstignit. În Sâmbăta Mare, spre Duminica Învierii, creştinii merg la Biserică pentru a lua lumină, pentru a participa la slujba care anunţă Învierea Mîntuitorului.

Lumina marchează curăţarea sufletului şi trupului şi este dusă în casă, dar şi la cimitir pentru cei morţi. În noaptea de Înviere creştinii merg la biserică pentru „a lua lumină”. Lumina este adusă de la Sfântul Mormânt. În Sâmbăta Mare, la ora 7 dimineata, se pun pecetele şi se “sigilează” cu panglici şi ceară intrarea în Sfântul Mormânt. Se fac controale amănunţite pentru a nu exista surse de aprindere. Dimineata se deschid portile pentru toţi creştinii care vin din toate colţurile lumii. Patriarhul ortodox vine la Mormânt împreună cu ierarhii bisericeşti şi cu liderul poliţiei israiliene. După un ritual de intrare şi pregătire se mai face un control al capelei şi chiar patriarhului. Ulterior patriarhul intră în Sfântul Mormânt, Toţi cei veniţi aşteaptă venirea luminii putând ocupa locuri afară şi de la pragul bisericii până la altar.

Un preot român care ne-a fost pacient a povestit ce s-a întâmplat mai departe. Astfel, el a fost martor la momentul apariţiei luminii. În jurul ore 12.30 a apărut un bulbăre de lumină puternică alb-albăstruie cu diametrul de 10-15 cm, având margini care se pierdeau. Părea o lumină “imaterială”. Ea s-a plimbat prin încăpere s-a lipit de faţa câtorva oameni şi chiar în barba unui preot fără a produce arsuri. Apoi, după 30-40 de secunde de la acest parcurs s-a transformat în flacără aprinzând materialul pregătit pe sfântul mormânt şi o parte din lumânările celor care aşteptau. Nu toate lumânările se aprind, ci numai o parte din ele. Apoi lumina este luată şi de ceilalţi oameni. Ambasadorii credinţei iau lumină şi pleacă spre aeroport pentru a o transporta în ţările de unde au venit. Transportul de face cu o serie de curse normale programate la orele potrivite pentru a asigura coerenţa demersurilor de plecare.

În Duminica Învierii creştinii se îmbracă cu haine noi, marcând un nou început pentru primenirea trupului şi sufletului. Ei se întrunesc în familie şi primesc pasca, ouă roşii şi alte alimente cu semnificaţie.

Aşadar, lumina este un simbol al înălţării sufletului deasupra lucrurilor mărunte, este un simbol al creşterii spirituale a omului. Când noi trecem de viziunile limitate şi încercăm să vedem mai mult şi mai sus, atunci şi viaţa este mai frumoasă, mai normală şi este extrem de valoroasă, e valoarea supremă. A fi cantonat în puncte de vedere limitate, înguste, a te orienta pe scopuri mici pe termen scurt însamnă a nu lăsa lumina să pătrundă în minte şi în suflet. Fără înţelegerea mai atentă, mai profundă a lucrurilor, oamenii rămân în întuneric şi riscă să fie victime ale neadevărului şi răului.

Lumina sfântă vine de la Dumnezeu, dar lumina în ştiinţă de unde vine? Ea vine de la înţelepţi. Dacă nu ai înţelepţi atunci să îi cumperi, spune o cugetare. De ce să îi “cumperi”? Pentru că fără înţelepciune omul, familia, poporul cade pradă forţelor oculte care îl pot domina şi duce la pierzanie. Rezultă că avem nevoie de oameni care să aducă lumină în mintea celorlalţi în viaţa socială, avem nevoie de sănătatea trupească pentru a gândi bine şi a merge înainte cu paşi drepţi. Pentru aceasta e nevoie de un sistem de învăţământ mai atent gestionat, de un sistem sanitar «sănătos».

Care este starea actuală a învăţământului în România după 20 de ani de la schimbarea cea mare. Legile se modifică mereu, criteriile de promovare, criteriile de pensionare etc. Este instabilitate. Efectele sunt clare: în învăţământ nu mai există sau nu mai intră cei care ar trebui să aducă lumină în mintea tinerilor români. Sunt deja prea puţini aceia care mai reuşeşc să transmită ceva consistent, sunt prea puţine valorile autentice. Noile generaţii nu au repere pre multe.

În sănătate, care este situaţia? Avem un popor foarte bolnav. Patologiile grave sunt tot mai frecvente. La neurochirurgie creşte numărul copiilor (până în 3 ani!) cu tumori cerebrale gigant. În general şi peste tot în ţară, pacienţii sunt debusolaţi. Nu mai au spitale. Medicii nu mai au unde să lucreze (posturi blocate!), pleacă în străinătate. Cei rămaşi în ţară nu au cu ce să îşi îndeplinească datoria. Pacienţii se revoltă pentru că vor mai mult, vor să fie trataţi corect pentru că plătesc asigurările (dar şi personalul medico-sanitar plăteşte asigurările!). Starea de fapt pare cufundată parţial în întuneric. Dar există undeva o speranţă de lumină. Medicii duc lumină în viaţa pacienţilor, în viaţa familiilor acestora. Le tratează bolile, le redau viaţa, le curăţă trupul de afecţiuni, le redau lumina pe faţă şi în suflet. Ei înşişi au nevoie de un tratament adecvat. Încă mai există o şansă, o speranţă!

Critica este o uneală extrem de folositoare a raţiunii pure. Însă, noi nu vom protesta cu această ocazie, ci poate cu alta. Vom ţine cont de ceea ce Confucius (n. 550 î.Hr.; d. 470 î.Hr.) spunea: “decât să protestezi împotriva întunericului, mai bine aprinde o lumină!”. Deci, care e perspectiva? Să urmărim exemplul marilor înţelepţi ai Greciei Antice.

Socrate (469-399 i.e.n.), părintele filosofiei europene occidentale, a pus accentul filosofiei pe ființa umană, a dezbătut conceptul de adevăr, care echivalează cu ideea de lumină, iluminare. Deviza lui Socrate era “Știu că nu știu nimic”. El recomanda elevilor săi îndemnul “Cunoaște-te pe tine însuți” (ceea ce semnifica orientarea omului către cunoaştere, către iluminare, aşa încât să fie conştient de locul său în lume și în natură, să nu uite că este muritor).

Socrate spunea că educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas. Suprema înţelepciune este a distinge binele de rău. Există doar un lucru bun, ştiinţa, şi doar unul rău, neştiinţa. Vă rog să cugetaţi la semnificaţia acestor vorbe înţelepte!

Platon (cca 427-347 i.e.n.) a creat “Academia” (Ακαδημεια) în anul 387 î.Chr., numită așa după numele erolui legendar Akademos. Timp de 20 de ani, Platon şi-a ţinut lecțiile la această Academie, promovând idei revoluţionare, care au deschis mintea tinerilor participanţi. El a lăsat în urmă nu numai o academie, nu numai un sistem de gândire, ci mai mult, a lăsat în urmă o şcoală, o pleiadă de înţelepţi care au dus mai departe contribuţiile lui, ideile valoroase, nu le-au lăsat să moară, să dispară, ci le-a păsat de acele valori.

Platon a spus: “Nu de vorbele celor mulţi trebuie să ţinem seama, ci de judecata celui care cunoaşte purul adevăr”. Din cele stipulate rezultă că vom învinge când vom lăsa ceva în urmă, şcoli, cunoaştere, oameni valoroşi, când vom ţine cont de vorba celor care ştiu ce trebuie făcut şi nu vom mai sta gură cască să ne spună alţii ce avem de făcut sau să facem ce vor ei.

Aristotel (n. 384 î.Hr. – d. 7 martie 322 î.Hr.) a frecventat Academia lui Platon.

Aristotel afirma că “Cea mai mică deviatie de la adevăr este multiplicată unterior de mii de ori”. Rezultă că ne putem dezvolta propria viziune, putem crea în mintea nostră lumină, numai să vrem, putem să împrăştiem această cunoaştere, această lumină şi celorlalţi. Nu putem lăsa neadevărul să ne biruie, să ne prefacă în nimic, să de plaseze în întuneric.

Adevărul este că poporul român, ca popor creştin s-a impus cu demnitate în istorie, a luptat pentru creştinism, a îndepărtat pe antihrisul care a vrut să-l ducă la pierzanie. Nu mă tem de Dumnezeu, ci de absenţa lui, cugeta O. Paler (1926-2007).

Aşadar, români: nu l-am pierdut pe Dumnezeu, înseamnă că nu ne-am pierdut pe noi înşine! Veniţi de luaţi Lumină!

Autor:
Prof. Dr. Msc. A.V. Ciurea

Publicat in:
Viata Medicala, 13.04.2011

– Omagiu la centenar –

1. Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Centrul de Excelenta in Neurochirurgie Bucuresti; Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar-Arseni Bucuresti.
2. Spitalul Clinic Euromedica – Baia Mare

Suflet mare de moldovean, asemeni marilor chirurgi ai tarii, cel care avea sa devina unul dintre fondatorii Scolii Romanesti de Neurochirurgie, profesorul Constantin Arseni, s-a născut în judeţul Suceava, in comuna Dolhasca într-o familie extrem de modestă, la 3 februarie 1912.

Pleaca la Cluj in anul 1929, unde absolvă Facultatea de Medicina 6 ani mai tarziu, in 1935 şi îşi susţine teza de doctorat la 30 iunie 1936 cu subiectul “Neurotomia juxta-protuberanţială în tratamentul nevralgiei intermitente a trigemenului”. Fiind o premieră în România, întrucât până la acea dată nu se mai abordaseră teze cu titluri neurochirurgicale, subiectul starneste atentia marilor profesori care ii acorda calificativul maxim.

Dedicandu-si viata medicinei, tanarul Arseni promoveaza repede si intra in invatamantul medical ca asistent universitar la catedra de Anatomie Patologică condusă de profesorul I.T. Niculescu intre anii 1937-1944. Urmarind o cariera in sala de operatie lucrează trei ani la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti unde-si ascute talentul de chirurg, după care va lucra împreună cu Prof. Dr. D. Bagdasar ajutand la ridicarea temeliilor Neurochirurgiei Romanesti.
La numai 34 de ani, tânărul medic C. Arseni ocupa uluitoarea pozitie de sef al Serviciului de neurochirurgie de la Spitalul Central de Boli Mintale, Nervoase si Endocrinologice, ducand mai departe mostenirea profesorului D. Bagdasar.
Este numit conferenţiar în anul 1952 şi Profesor Universitar de neurochirurgie în anul 1963. În anul 1964 Clinica condusă de Profesorul Arseni însuma 220 de paturi. La acea vreme era cel mai bine dotat si cel mai mare serviciu cu acest profil din ţară.

Un adevarat pilastru al Medicinei Romanesti, Profesorul Arseni depune o munca titanica si in anul 1975 se deschide cea mai mare Clinică de Neurochirurgie din Europa, cu o dotare de 550 de paturi. Aceasta constituie o încununare si o confirmare a valorii neurochirurgiei în cadrul specialităţilor medicale din Romania.

Intelegand nevoia pentru abordul interdisciplinar al pacientilor, Profesorul Arseni reuneste sub acoperisul aceleiasi clinici toate specialitatile neurochirurgicale: traumatologie cranio-cerebrala, traumatologie spinala, chirurgia proceselor expansive intracraniene, neurochirurgie vasculara, chirurgia tumorilor si bolilor degenerative spinale, neurochirurgie pediatrica, neurochirurgie functionala, neurorecuperare si desigur neuroterapie intensiva. In acelasi timp se dezvolta si serviciul de neuro-morfo-patologie. Astfel s-a nascut ceea ce astazi se numeste spitalul „Bagdasar-Arseni”. Cel mai performant si mai modern centru neurochirurgical din Romania.

Un element important in activitatea sa l-au constituit preocuparile reale pentru cercetarea clinica si fundamentala, creand in cadrul institutului de neurologie, neuropsihiatrie si neurochirurgie un departament special pentru cercetare, pe care l-a dotat la standardele vremii.

Nu numai cercetarea a avut de castigat cat si metodele de investigatie si tratament; in dezvoltarea clinicii de Neurochirurgie Bucureşti un beneficiu imens a reprezentat dotarea cu un tomograf computerizat (1982). Acest lucru a ridicat imediat valoarea diagnostică şi posibilităţile de urmărire în patologia neurochirurgicală. Sub conducerea atenta si stricta a prof. C. Arseni activitatea stiinţifică şi publicistică a cunoscut o dezvoltare de maxima amploare, astfel rezultand 54 de volume in neurochirurgie, neurologie, neurorecuperare si terapie intensiva.

Dintre numeroasele publicaţii amintim :

C.Arseni, I. Oprescu – Traumatologia cranio-cerebrală (1972)
C.Arseni si L. Popovici – Semiologia neurologică
C.Arseni si M. Carp – Anatomia patologică a tumorilor sistemului nervos(1978)
C.Arseni ”Tratat de neurologie” apărut în 5 volume în perioada 1979-1982
C.Arseni, A.V. Ciurea – „Parazitozele Sistemului Nervos Central” 1981

 

 

 

 

 

Chirurg dedicat, si-a practicat meseria cerand de la cei din jurul atat cat oferea si el – maximul. S-a dedicat pacientului publicand lucrări exceptionale în domeniul neurochirurgiei pediatrice, pe care le putem considera studii de referinţă :

• ”Probleme de diagnostic neurochirurgical în patologia infantilă” (1978)
• ”Patologia neurochirurgicală infantilă” (1980)

Studiile sale au rămas clasice în domeniul neurochirurgiei in special in parazitozele Sistemului Nervos Central (lucrarile sale fiind in acest domeniu citate inclusiv in anul 2012), abcese cerebrale, traumatologie cranio-cerebrala (clasificarea comelor dupa scala Arseni-Oprescu), clasificari originale in craniostenoze, abordul tumorilor de nuclei bazali, patologia durerii, semiologie neurochirurgicala, atlas de electro-encefalografie etc.

Profesorul Constantin Arseni a fost un creator de şcoală si un dascal in adevaratul sens al cuvantului. Desi criticat pentru extremismul sau didactic si pretentiile pe care le ridica de la aspirantii titulaturii de „neurochirurg”, Profesorul Arseni preda neurochirurgia „the hard way” (n.a. – la modul exhaustiv si elitist) majoritatea şefilor de secţie din ţară pe specialitatea neurochirurgie sunt foşti elevi ai lui.
In semn de recunostinta pentru contributiile aduse sanatatii poporului roman, C. Arseni a fost ales membru al Academiei Romane în anul 1980, şi preşedintele Academiei de Ştiinţe în anul 1982. A ridicat neurochirurgia românească la o ţinută deosebită la nivel internaţional si a lasat in urma o mostenire greu de egalat pentru cei care i-au urmat.

Fara indoiala ca numele marelui Profesor Constantin N. Arseni va fi asociat cu lupta pentru perfectiune si cu dragostea absoluta a medicului pentru pacient si pentru semeni.

 

 

Publicat in: Viata Medicala
Nr.6, 10 februarie 2012

Autori:
Prof. Alexandru Vlad Ciurea MD. PhD MSc.
Claudiu Savu MD. PhD.

În practica medicală a apărut o nouă entitate patologică, care s-a impus prin condiţiile în care se desfăşoară activităţile din unităţile spitaliceşti – sindromul Katyn.

În medicină (şi în special în domeniul chirurgical) suntem, tot mai mult, obligaţi să lucrăm (evaluăm, tratăm, operăm) sub presiune, cu familia la uşa salonului, cabinetului (sau blocului operator, ori chiar la intrarea din incinta blocului operator). De multe ori holurile spitalelor, clinicii sunt blocate de familii sau apropiaţi ai pacienţilor, care întreabă din mers personalul medico-sanitar, cer amănunte despre pacient, iar la vizită aceştia stau proptiţi de tocul uşii salonului aşteptând noutăţi. Serviciile de pază sunt depăşite şi de aici până la a lucra sub presiune crescândă e doar un pas.

Personalul medical a ajuns să îşi desfăşoare activitatea în prezenţa aparţinătorilor – la vizite, contravizite, când se iau decizii medicale – luarea unei decizii terapeutice este ascultată şi de cei de faţă, „auditoriul”, care comentează, compară, filmează, fotografiază cu telefonul mobil, opinează asistând la un fel de „medicină spectacol”. Ni se reproşează continuu că la vizită scoatem aparţinătorii din secţie! Pacienţii şi aparţinătorii nu mai înţeleg faptul că amănuntele medicale sunt confidenţiale şi trebuie comunicare strict „per caz”. A lăsa pe alţii să audă ceea ce vorbesc medicii despre un caz la vizită este un gen de malpraxis (MP) datorită informaţiilor parţiale primite. La alt gen de „nonmedicină” derivă din solicitarea pacientului sau familiei sale de a-şi procura materiale şi preparete necesare tratamentului, pentru că unitatea nu le are din lipsa mijloacelor financiare, materiale. Este un fel de medicină (chirurgie) „de război”, în care medicul are „pistolul la tâmplă” şi i se cere să lucreze şi opereze în condiţii improprii, fără toate facilităţile necesare şi continuu sub presiune.

Considerăm că această stare de a face medicină nu poate continua! Practicile ofensive care apar din toate direcţiile (mai ales mediatică) ne creează sentimentul că realizăm acte chirurgicale cu „pistolul la tâmplă”. Această manieră de lucru nu poate conduce la progresul medical, corpul medical nu îşi va mai putea exercita activitatea la nivelul capacităţilor şi întregii palete de cunoştinţe pe care le posedă! Asemenea situaţii care se accentuază pe plan naţional nu există în lumea civilizată!

Deşi condiţiile de activitate au devenit tot mai constrictive, un puternic curent de opinie negativă la adresa corpului medical a escaladat în ultimii ani, conducând la prejudicierea prestigiului medical. Efectele sunt multimple, între care notăm:

– înlocuirea încrederii cu neîncrederea pacienţilor şi aparţinătorilor în personalul medical (oamenii sunt mult mai înclinaţi să asculte şi să creadă poveştile despre erori medicale, decât pe cele despre reuşite medicale reale),

– înlocuirea respectului cu atitudinea ofensivă (înainte pacientul era respectuos, acum a devenit incisiv, agresiv intră peste tine în cabinet, la vizită stă lipit de uşa salonului ca să asculte ceea ce se discută),

– înlocuirea atitudinii de aprobare a tratamentului cu cea de analiză şi comentare a acestuia (pacientul îşi exprimă opinia, pentru că el a citit ceva despre boală), înlocuirea imaginii sociale a corpului medical (din statutul de „salvator” la statutul de „potenţial rău-făcător”),

– înlocuirea deciziei de a se trata în ţară cu cea de a se trata în străinătate (mulţi solicită aprobări pentru a fi operaţi în Europa, alţii sunt dispuşi să plătească servicii costisitoare în alte ţări şi indiferent dacă rezultatul este acelaşi ca în România ei consideră că intervenţia a fost mult mai valoroasă şi a meritat banii sau „încercarea”) ş.a.m.d.

Dacă un pacient decedează atitudinile diferă: în România este deces/omor prin culpă medicală, deci este incriminat medicul, care „nu şi-a făcut datoria”, în străinătate este „lipsă de şansă”, deci este incriminat destinul, iar „medicul curant şi-a făcut datoria pe deplin”.

Iată un caz (internat în Clinica 1 Neurochirurgie de la Spitalul Bagdasar-Arseni) ce relevă o atitudine ofensivă a familiei pacientului: sugar (6 zile), cu hematom subdural acut, fără cauză traumatică decelabilă, bombarea fontanelei anterioare, sindrom convulsiv, cu degradare neurologică, necesitând intervenţie de evacuare rapidă a hematomului (vezi foto).

Fig. 1.
a) Hematom subdural (emisfer stâng, preoperator),
b) CT aspect postoperator (la 4 luni).

După operaţie cazul a evoluat favorabil rămânând în atenţia Institutului Hematologic pentru o posibilă tulburare de coagulare (mama era în tratament cu Aspenter). Întregul act medical şi intervenţia s-au desfăşurat sub presiunea exagerată a familiei, ca şi cum tulburarea de coagulare a copilului apăruse din vina medicilor. Deşi s-a lucrat cu „pistolul la tâmplă” personalul medico-sanitar s-a implicat cu profesionalism. Cazul a fost preluat de clinica de pediatrie de la Spitalul „Marie S. Curie”. Evoluţia ulterioară a fost favorabilă.

Pentru a evita apariţia presiunilor exercitate asupra profesioniştilor sănătăţii şi, de asemenea, pentru a evita riscul acuzelor de MP, enumerăm 10 modalităţi acţionale:

1. actualizarea şi relansarea cu fermitate a regulamentului de ordine interioară a unităţii medicale;

2. realizarea unui consimţământ informat, aşa încât percepţia bolii şi a efortului medical să fie realistă din partea pacientului şi familiei sale;

3. informarea directă, confidenţială, per caz;

4. ascultarea pacientului şi informarea lui intensivă, aşa încât acesta să nu fie victima „folclorului medical” (pacientul asultă opiniile din salon, de pe culoarele clinicii şi îşi modiciă aprecierea de la un moment la altul în funcţie de factori aleatori, cu impact în consolidarea unei atitudini constructive;

5. informarea pacientului şi/sau familiei după intervenţie (el are nevoie să ştie ce va urma, ce aşteptări să aibă, cui să se adreseze pentru alte servicii de suport, dacă sunt necesare; simpla externare şi expresia „v-am tratat,… intervenţia a reuşit… puteţi pleca liniştit” nu sunt suficiente pentru ca pacientul să obţină starea cea mai bună posibilă pentru condiţia sa de sănătate şi aprecierea cea mai favorabilă pentru medicul care a intervenit).

6. asumarea responsabilităţii, construirea unei viziuni sinergice a echipei medicale cu îndrumarea directă a şefului de secţie/ clinică şi dispariţia fenomenului de vid de responsabilitate, care este exteriorizat prin atitudini de genul: „nu ştiu”, „nu am văzut cazul”, „nu am fost informat”, „nu era treaba mea…”;

7. promovarea consulturilor interdisciplinare şi eradicarea practicilor de evaluare clinică din perspective înguste, unilaterale sau superficiale (de multe ori aceste consulturi sunt realizate de mai mulţi medici rezidenţi, …deci fără responsabilitate în specialitate!);

8. managementul imaginii: prezentarea unor cazuri pe internet, pentru ca pacienţii să aibă repere comparative cu validitate ştiinţifică, nu din surse neavizate;

9. atitudinea promptă a Colegiului Medicilor în situaţiile de incriminări sau de acuze medicale;

10. susţinerea unei abordări mediatice corecte, cu respectarea unor principii etice: responsabilii din mass-media să consulte opiniile avizate şi să nu lanseze pe piaţă analize diletanţe sau cu o evidentă tendinţă rău-voitoare la adresa tagmei medicale.

La aceastea se pot adăuga şi măsuri de fond precum: un bun management al finanţelor sistemului de sănătate (cheltuieli pe preparate, materiale, aparatură în mod real necesare, distribuţia finanţelor, service/mentenanţă pentru aparatura de înaltă performanţă, etc.), comunicarea mai amplă între unităţi, apariţia unor facilităţi/servicii adiacente (mai ales în terapie intensivă, în plus pot fi luate în considerare alte tipuri de consulturi şi intervenţii de reabilitare), facilitatea transportului cazurilor între centre, etc.

Aplicarea unor măsuri se impune prioritar, altfel în România se ajunge la desfăşurarea actului medical sub presiune, „Sindromul Katyin” devine tot mai frecvent, ceea ce are consecinţe nefavorabile atât pentru corpul medical, cât şi pentru pacienţi. Corpul medical nu poate lucra sub presiune, fără facilităţile obligatorii 24 din 24 de ore. Pacientul va suferi în mod semnificativ datorită unui alt sindrom al activităţii medicale – „sindromul de noncombat” – adică personalul sănătăţii se va implica la minimum necesar, cu angajament redus, va munci strict la cerere (ca un funcţionar public), încercând a rezista presiunilor, fără a viza atingerea unui nivel de performanţă profesională… În final vom asista tot mai mult la situaţiile în care cel mai bun tratament recomandat va fi: avionul spre Viena…!!!

Autor:
Prof. Dr. Msc A.V. Ciurea
Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni
Clinica 1 Neurochirurgie

Publicat in:
Viata medicala
Nr. 8, anul XXIII, 25 februarie 2011

INTERVENTIE. A scapat de chistul care ii ameninta viata, dar in orice moment il poate ucide o hemoragie

A venit pe lume cu un hematom pe creier care îi putea curma viaţa în orice moment. Liam Crainea a văzut lumina zilei pe 3 septembrie, la Râmnicu Vâlcea, iar pe 9 septembrie a fost operat la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti. Intervenţia chirurgicală a reuşit, dar viaţa micuţului atârnă în continuare de un fir de aţă, pentru că medicii au descoperit că suferă de hemofilie.

Liam este un copil dorit. Părinţii lui, Alina şi Dan, l-au aşteptat cu bucurie, dar când puiul lor avea doar trei zile au apărut problemele. Au apărut convulsii şi mişcări anormale ale braţului şi piciorului stângi. Părinţii l-au dus la spital în Râmnicu Vâlcea, unde, la tomografie, i-a fost depistat un chist pe creier, care îl putea ucide în orice moment. A doua zi, Liam şi mama lui au fost duşi la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, din Capitală, unde prof. dr Alexandru Vlad Ciurea, şeful Clinicii Neurochirurgie I, l-a operat de urgenţă.

Sângele nu se coagulează
„Intervenţia a durat patru ore şi nu au fost complicaţii. Bineînţeles, copilul putea muri în orice clipă din cauza anestezicului sau a operaţiei în sine, deoarece era foarte mic”, a povestit, pentru „ring”, prof. dr Ciurea. După operaţie, băieţelul a fost transferat la Spitalul „Budimex”, unde a fost diagnosticat cu hemofilie, o boală ereditară fără remediu din cauza căreia sângele nu se coagulează.

România nu oferă tratament suficient
Din păcate însă, spun părinţii lui Liam, în România, un bolnav de hemofilie nu poate fi tratat corespunzător. „Doctorii îi mai fac, din când în când, injecţii cu Refactor AF, ce ajută la coagularea sângelui. În alte state, aceste injecţii se fac de două sau trei ori pe săptămână. Fără tratament, oricând poate apărea o hemoragie internă”, ne povesteşte Dan Crainea, tatăl lui Liam.

1.000 de lei costă o fiolă de Refactor AF.

„Liam nu este cel mai tânăr pacient al meu. În urmă cu câţiva ani am operat un copil de doar două zile cu traumatism craniocerebral”, Prof. dr Alexandru Vlad Ciurea

Sursa: Ziarul Ring
Publicat in data de 19.11.2010
http://www.ziarulring.com/stiri/22178/bebelus-de-sase-zile-operat-pe-creier

Miracol. Prof. dr. A. V. Ciurea a salvat o fetita careia medicii nu ii dadeau multe o sanse de supravietuire.

Sabina Chihaia are patru ani şi jumătate şi, până acum o lună, avea şanse minime de a mai trăi. Salvarea ei a venit de la prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, care i-a extirpat o tumoare imensă de pe creier, în ciuda faptului că alţi doctori spuneau că o intervenţie chirurgicală este aproape imposibilă.

Micuţa Sabina s-a născut cu tumoare pe creier dar până acum o lună şi jumătate nici un medic nu a reuşit să o depisteze. Ea a fost găsită după un lung şir de teste şi după un diagnostic greşit. Aventura ei în spitale a început în luna mai, când părinţii au constatat că Sabina nu îşi mai poate mişca mâna stângă. S-au dus la medicii din Suceava, care au găsit imediat „răspunsul”: deficienţă de calciu. Dar după trei luni de tratament, starea ei se înrăutăţise. „Începuse să nu mai meargă bine, îi amorţise şi piciorul stâng”, ne-a povestit Cristi Chihaia, tatăl fetei.

Adevărul l-au descoperit la Iaşi
Atunci părinţii s-au decis să o ducă la Iaşi, unde testul RMN a dezvăluit adevăratul diagnostic: o tumoare pe creier de dimensiuni impresionante, 7,5/7,2/7,8 cm. „La Iaşi ne-au spus că are şanse mici să supravieţuiască şi că numai prof. dr. Ciurea o mai poate ajuta”, ne-a povestit Dana, mama Sabinei. Tot atunci, medicii le-au dat o veste la fel de cutremurătoare. „Doctorii mi-au spus că putea să moară în orice clipă. Puteam să ne culcăm noaptea cu ea vie şi când ne trezeam să nu mai trăiască”, îşi aminteşte ea. „Îmi era frică sa nu iasă cu picioarele înainte”

Ajunşi la cabinetul prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, şeful Clinicii Neurochirurgie I a Spitalului Bagdasar, din bucureşti, părinţii au aflat că singura speranţă a fetei era o intervenţie chirurgicală, care, având în vedere dimensiunile tumorii, părea aproape imposibil de realizat. „A intrat în blocul operator pe 14 septembrie la ora 10.00 şi a ieşit la 20.00. N-am fost om acele 10 ore pentru că era posibil orice. Îmi era frică să nu iasă din sală cu picioarele înainte”, şi-a amintit, cu lacrimi în ochi, Cristi. „Anestezistul a ieşit la ora 13.00 şi când l-am întrebat cât mai durează mi-a zis că abia au început. În acel moment am simţit că mi se taie picioarele”, ne-a povestit mama Sabinei, Dana.

O nouă intervenţie.
Acum Sabina se simte bine, merge singură şi, cu toate că a fost plimbată prin atâtea spitale, este tot timpul veselă şi zâmbeşte. „A fost foarte curajoasă. Chiar dacă am supus-o la atâtea teste nu a plâns niciodată”, ne-a spus cu mândrie mama ei. În urmă cu o săptămână Sabina a fost operată din nou deoarece în locul în care se afla tumoarea a apărut un lichid care, dacă nu era eliminat, îi putea cauza micuţei alte probleme pe viitor.

„În urma operaţiei fata mea s-a născut pentru a doua oară. Prof. dr. Ciurea i-a dat o nouă şansă la viaţă” – Cristi Chihaia, tatăl Sabinei

Sursa: Ziarul Ring, 7 Noiembrie 2010
O minune infaptuita in 10 ore

Sabina Chihaia are patru ani şi jumătate şi, până acum o lună, avea şanse minime de a mai trăi. Salvarea ei a venit de la prof. dr Alexandru Vlad Ciurea, şeful Clinicii Neurochirurgie I a Spitalului „Bagdasar-Arseni”, care i-a extirpat o tumoare imensă de pe creier.

Sabina s-a născut cu această malformaţie, dar nici un medic nu a reuşit să o depisteze. „I s-a făcut un lung şir de teste, iar când fetiţa nu mai mişca mâna şi piciorul stâng, medicii de la Suceava au tratat-o, vreme de trei luni, pentru…deficienţă de calciu”, ne-a declarat Cristi Chihaia, tatăl micuţei. Un RMN făcut la Iaşi avea să dea verdictul: tumoare pe creier. „Medicii de acolo ne-au spus că sunt şanse mici să scape, că poate muri în orice clipă şi că doar prof. dr Ciurea o mai poate ajuta”, explică Dana, mama Sabinei. Pe 14 septembrie, Sabina a ajuns sub bisturiu. „Nouă ore a durat operaţia, dar a reuşit. Marţi, 26 octombrie, a fost operată din nou, să i se scoată lichidul acumulat în creier în golul lăsat de imensa tumoare. Acum se simte bine, este veselă şi, sperăm, într-o săptămână, să plecăm acasă. Prof. dr Ciurea a realizat un miracol”, ne-a mărturisit Cristi Chihaia, tatăl Sabinei.

Sursa: Ziarul Ring, 29 octombrie 2010
O tumoare imensa, tratata cu… calciu