Astazi 28 Octombrie 2019 am reintilnit ingerul meu salvator in persoana Domnului Profesor Doctor Vlad Ciurea.
Acum 34 de ani avind virsta de 11 ani,am suferit un cumplit accident de circulatie moment in care nu prea mi a dat nimeni multe sanse de trait , Suferind mai multe traumatisme,,cum era normal cel mai important a fost capul. Am avut marea sansa la acea vreme sa ajung la unitatea medicala unde si desfasura activitatea Domnul Doctor Vlad Ciurea care cu harul daruit de Dumnezeu a reusit minunea sa ma readuca la viata.!
Va multumesc din suflet Domnule Profesor Doctor Vlad Ciurea pentgru tot ce a ti facut pentru mine !
Dar cum toti suntem oameni, si ne mai si imbolnavim am ajuns din nou la Dumnealui cu speranta si mare incredere ca ma va ajuta din nou sa depasesc un moment greu cu acelasi professionalism de care a dat dovada in urma cu 34 de ani..
Sa aveti tot binele din lume !

Numele meu este Navirca Adrian, am 27 de ani și am fost diagnosticat cu ependinom anaplazic grad III in anul 2000 și operat de domnul profesor Ciurea la spitalu Bagdasar,prin acest mijloc vreau sa ii multumesc încă odată deoarece ii datorez fiecare zi in care deschid ochii,atât dansului cât și Bunului Dumnezeu,nu am avut absolut nici o problema de sănătate și sunt perfect sanatos,nu am rămas cu sechele și am o viața absolut normala.

Buna ziua ,

Buna ziua! Numele meu este Dumbrava Diana, am 27 de ani. De 2 ani locuiesc in Danemarca, sunt o femeie fericita, mereu cu zambetul pe buze dar cel mai important sunt sanatoasa datorita lui Dumnezeu care a lucrat prin mainile domnului profesor Alexandru Vlad Ciurea caruia vreau sa ii multumesc din suflet pentru sansa la viata pe care mi.a daruit-o.
In anul 2009 domnu profesor Alexandru Vlad Ciurea impreuna cu echipa dansului pe acea vreme din spitalul Bagdasar Arseni m-a operat de Astrocitom pilocitic de fosa posterioara si Hidrocefalie. Ambele operatii au fost o reusita extraordinara.
Astazi am 27 de ani si Traiesc, Iubesc, Respir, Exist datorita lui Dumnezeu si domnului profesor Alexandru Vlad Ciurea! 
Va multumesc din suflet pentru ce a-ti facut acum 10 ani pentru mine! 

Aceste zile ne revine în minte, mai mult decât în altă perioadă a anului, sentimentul de recunoștință. Pentru mine, anul acesta sentimentul are o profunzime aparte, pentru că se îndreaptă spre un OM care mi-a redat bucuria de a fi părinte, transformîndu-mi copilul din legumă în om.

În anul 1998, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu al doilea fiu- un copil liniștit, prea liniștit, bucălat cu ochi albaștri…Încă de la naștere, toți au observat că e ceva în neregulă cu capul copilului: în loc de scobitura anatomic normală pe care o avem toți în ceafă, el avea o umflătură moale, iar pielea era puternic vascularizata  grena la culoare. Din aceasta cauză i s-a dat diagnosticul de ,,Hemangiom occipital,, și ni s-a recomandat să așteptăm până la varsta de un an și după aceea să luăm măsuri în funcție de evoluție…Tot Dumnezeu a fost cel care ne-a trimis la vârsta de 6 luni, adică în august 1998 ,la un medic imagist extrem de curios, care nu era de acord cu diagnosticul și care i-a facut un ecograf. Stupoare…. Umflătura era   plină cu lichid (cefalorahidian) transparent, care își modifica presiunea după plânsul copilului. Ce urma să facem? Medicul pediatru a fost ferm : mergem la cel mai bun medic din țară, Profesorul Ciurea de la Spitalul 9 care rezolva toate cazurile rezolvabile.

În 1 septembrie 1998, eu și soțul meu pășeam timizi , cu copilașul nostru în brațe pe marmura holului de la intrarea Spitalului Bagdasar-Arsenie. Eram copleșiți de tot ce vedeam, dar am ajuns la vestitul Etaj 5 , la cabinetul Domnului Profesor, care aflasem că stă în spital până vede ultimul pacient, chiar dacă asta însemna să nu mai plece acasă decât seara târziu. Întâlnirea cu Domnul Profesor( pe care îl voi denumi DP în continuare) ne-a marcat pe amândoi…. Era îmbrăcat în costumul clasic de spital, dar felul cum se mișca emana siguranță, fermitate ,

severitate.Asistentele și infirmierele se mișcau ca potârnichile când știau că vine pe sectie și nu lăsau nici un însoțitor în salon când veneau medicii la vizită.Cu privirea tăioasă ca un laser, a întrebat: ,,De ce ați stat până acum, părinți inconștienți? Dacă e prea târziu?,, Noi eram îngroziți și confuzi (respectaserăm recomandările unui alt medic de la Iași ), dar după ce un rezident ne-a dat explicațiile de rigoare, m-am internat cu băiatul pentru investigații și operație. Au urmat două săptămâni de teste preliminarii operației. Și atunci, ca și acum,D P voia să fie cât mai sigur de ce este acolo, în interior. Cu mare greutate , am reușit să facem CT copilului, care nu raspundea la barbituricele obișnuite…. Ce s-a vazut era pe placul dumnealui, pentru că formațiunea era bine conturată și părea să nu aibă legătură cu lichidul cefalo rahidian din creier.A urmat operația făcută chiar de dumnealui pe 17 septembrie 1998…a fost un succes, așa cum avea să-i spună soțului meu după ce s-a convins că băiatul se trezește în regulă și răspunde bine la stimulii externi. Pentru că vorbea numai cu soțul meu despre starea copilului, iar eu eram foarte curioasa să aflu amănunte îmbucurătoare, îmi alăptam băiatul ,,fix,, când venea vizita medicilor. Atunci ascultam cu deosebită atenție ca să înregistrez termenii medicali și mai apoi să pun întrebări rezidentului. Vie în minte îmi este amintirea vizitei unui coleg de-al dumnealui din Germania, cu care se întâlnise la o conferință din România , si căruia îi prezenta pacienții din sectie, operați sau în pregătiri. Era o liniște de mormânt în salon (chiar dacă erau 6 copii de diferite vârste împreună cu însoțitorii lor), iar vocea ferma a DP  prezenta cu răbdare evoluția fiecăruia dintre pacienți. La băiatul meu a zis:,, Un meningocel occipital bine definit intră în operație cu pronostic de 65% și iese cu 90% ,un pacient foarte iubit de părinții lui, dar mai ales de mama care îi stabilește masa exact la vizită ca să rămână în salon și să audă cu urechile ei evoluția copilului….. Deci, oameni buni, DP îmi citise gândurile , adică operand atâtea creiere, ajunsese și în locul unde se formează gândurile și le cerceta prin intermediul ochilor, cred… .

Am plecat acasă cu copilul care evolua fantastic apoi ne-am prezentat la control…afara era zăpadă și gheață, iar Dl Băsescu a rostit în acea zi de noiembrie celebra,,Iarna nu-i ca vara,, Când ne-a văzut că am venit pe asemenea vreme, DP a fost vizibil mișcat (veneam din Moldova și făcuserăm vreo 300 kilometri cu mașina), iar după ce a văzut cât de frumoasă era operația, ne-a rostit următoarele cuvinte:,,Felicitări!Sunteți niște părinți fericiți. Puțini părinți care au luat loc acolo au putut să se bucure ca voi.Să nu opriți băiatul de la nimic, să facă sport , să mănânce sănătos și să se joace normal, pentru că este un copil normal. Și să mă chemați la nuntă…,, la care eu , absorbită de cuvintele DP întreb prompt,,la nunta cui?,,  iar DP a zâmbit discret și s-a lăsat pe spătarul scaunului replicînd,,la nunta băiatului, desigur,, Credeam că visez, am ieșit din cabinet, dar din ușă DP ne-a strigat ,,Să mergeți cu băiatul la împărtășit de Crăciun , că e ceva divin la mijloc,,. Din nou, ca un epilog minunat, DP a reușit să mă copleșească…. Dumnealui care transforma niste epave in oameni și-i reda societății buni de muncă, dumnealui care intra în creierașul sugarului de o lună ca să îndrepte ceea ce Dumnezeu făcuse mai puțin bine, dumnealui își recunoștea limitele, recunoștea că tot Dumnezeu era cel care stătea în mâinile lui minunate când săvârșeau minunile.

Acum acel băiat are 20 de ani , a fost olimpic național la fizică , este student în anul  II  la Universitatea Babeș Bolyai Facultatea de Fizică -Secția Fizică Tehnologică, dar știe că OMUL care l-a transformat acum douăzeci de ani din legumă în om, este Domnul Profesor Alexandru Vlad Ciurea.

Ne înclinăm cu deosebit respect, Domnule Profesor, în fața dumneavoastră , vă mulțumim cu recunoștință pentru că familia noastră a avut o viață normală după ce dumneavoastră ați intrat ca BINEFĂCĂTOR al lui Ovidiu-Gabriel Dascălu. Să vă păstrați blândețea și înțelepciunea și sa-l pastrați pe Dumnezeu în mâinile dumneavoastră ca să mai îndreptați creierele noastre nevoiașe….

ADRIANA DIDONA DASCĂLU, 50 ani

     Sunt Mariana Dinculescu si simt nevoia sa va spun ca in acest moment, la aproximativ o luna dupa implinirea varstei de 54 de ani, simt ca destinul mi-a fost schimbat de catre ingerul propriei mele renasteri, asa cum imi place sa-l numesc, prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea. Pentru a intelege afirmatia mea am sa va relatez situatia mea de la inceput.

     Din ce in ce mai des o cefalee occipitala nu imi dadea pace (mai pe intelesul tuturor: o durere de cap in zona cefei). Nu as sti sa o descriu exact, mie mi se parea ca mi se farama osul in acea zona, iar de multe ori trebuia sa stau cateva secunde si sa imi fac masaj la ceafa pentru a imi putea continua activitatea. De multe ori nu bagam in seama durerile de cap, crezand ca vom lua o pastila si aceasta va disparea. Avem impresia ca se poate datora unei raceli, unei probleme de vedere si tindem sa gasim motive ca sa nu ne ducem la neurolog, avand impresia ca acesta e un “bau-bau” la care ajungem numai daca este ceva grav, pentru ca multi dintre noi ne credem proprii nostri medici care stiu secretul inlaturarii unei “banale” dureri de cap. Cam asa a fost si in cazul meu pana la un moment dat. 

     Initial, am fost la un control oftalmologic, dar s-a dovedit ca nu am nicio problema cu vederea. Ulterior am incetat sa mai fac investigatii, dar in duminica Pastelui am avut cea mai cumplita durere de pana atunci. Toata lumea si-a facut griji pentru starea mea de sanatate, iar o prietena m-a indrumat catre medicina alternativa homeopatica, insa acolo am fost sfatuita sa fac un RMN si o investigatie pentru determinarea densitatii osoase, numita DEXA. Aceste indicatii m-au facut sa ma indrept catre un neurolog din orasul in care locuiesc, al carui nume nu-l voi spune pentru a nu-i face o imagine negativa… Mi-a dat un tratament de urmat pe o perioada de 3 luni. Ajunsesem sa iau 10 pastile seara si inca 8 dimineata.

     Copiii mi-au zis sa nu imi fac RMN-ul in localitate, ci sa ma duc la spitalul privat, SANADOR, pentru ca acolo stiau ca au cel mai performant echipament RMN din Sud Estul Europei. Pentru ca ei au mai mult acces la informatii, le-am urmat sfatul si m-am programat la SANADOR, unde am facut RMN si angio RMN.  

     Ca un pacient bun, m-am dus cu rezultatul la neurologul la care am fost initial. Dupa ce a vazut rezultatul, aproape ca nici nu m-a mai bagat in seama, pentru ca era prea ocupat sa ceara informatii cu privire la starea mea de sanatate si sa butoneze la taste pe telefon. Nu am stiut cum sa interpretez gestul lui si am asteptat linistita sa imi dea informatii, dar ceea ce urma sa imi spuna urma sa cada ca un trasnet asupra mea. Acesta a avut grija sa faca precizarea ca arat bine pentru starea in care ma aflu si mi-a transmis ca daca nu ma operez in 7 zile o sa mor. Va inchipuiti ce soc am avut? 

     Tot ce imi mai amintesc din restul acelei zile e ca plangeam neintrerupt, de faptul ca la un moment dat m-a sunat baiatul cel mare pentru a intreba cum ma simt si ca i-am zis ca mai am doar 7 zile de trait daca nu ma operez pe creier. El nu a vrut sa accepte acest diagnostic si a sunat in stanga si in dreapta pentru a descoperi un neurochirurg bun, iar prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea i-a fost recomandat de catre o persoana care a avut o operatie destul de dificila pe creier si caruia i se dadusera foarte putine sanse, insa a trecut cu bine acum cativa ani de acel hop.

   Imi veneau in minte tot felul de cazuri de la televizor cu oameni care aveau nevoie de niste sume de 5 ori mai mari decat cele suportate de mine pentru a se opera in strainatate, ma gandeam si la aceasta alternativa pentru ca nu stiam daca in tara noastra dispunem de

aparatura necesara unei operatii care implica atata minutiozitate. Ma rugam neincetat sa am sansa la o noua viata in care sa ii pretuiesc mai mult pe cei dragi, in care sa zambesc mai mult, sa ascult muzica cu placere, sa dansez, sa fac tot ceea ce imi place si in care sa nu mai las grijile sa ma copleseasca, griji care acum imi par banale si lipsite de importanta in fata vietii. As fi vrut doar sa ma pot bucura de lucrurile simple. Mi-era teama sa nu ajung intr-o stare vegetativa, nu vroiam sa ajung o povara pe umerii familiei, asa cum nu eram pregatita nici sa mor. Probabil ca starile mele emotionale vi le puteti inchipui, asa ca voi reveni la continuarea povestii mele…

     Familia mi-a facut programare la SANADOR, in data de 30 iulie, la prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea. Au fost alaturi de mine la consult in aceasta data. In ciuda faptului ca figura d-nului Ciurea mi-a emanat blandete si liniste, in momentul in care am intrat in cabinet nu am putut vorbi de emotii. Daca alt doctor s-ar fi enervat din aceasta cauza, el in schimb i-a intrebat pe membrii familiei daca imi cunosc toata povestea, iar acestia i-au relatat toate intamplarile prin care am trecut si toate starile avute. A citit imaginea RMN, s-a uitat pe medicamentatia prescrisa pe care de altfel o luam de 2 luni si care mi se parea ca mi-a facut bine (durerile de cap disparandu-mi intre timp). M-a calmat spunandu-mi ca neurologul nu trebuia sa faca astfel de estimari, ca intr-adevar am o problema care se rezolva prin operatie si ca e preferabil sa fie facuta cat mai curand, pentru ca tumoarea este in crestere, dar ca nu trebuie sa imi fac probleme pentru ca au aparatura performanta si experienta in acest domeniu. Vorbele lui linistitoare m-au facut mai increzatoare, iar faptul ca ne-a aratat imagini cu sala de operatii, ca ni s-au comunicat toate detaliile, ca ne-a vorbit despre aparatura de care dispun, precum microscopul operator de ultima generatie, sistemul de neuronavigatie cerebrala si aparatul de ultrasunete Cusa pentru rezectia tumorilor, mi-au inspirat profesionalism. Trebuie sa recunosc ca nu trecusem niciodata prin aceste etape inainte de vreo operatie, dar tocmai aceste lucruri mi-au dat incredere.

     Inainte sa ies din cabinet l-am intrebat ce pastile ar trebui sa mai iau din ce am si am fost surprinsa cand mi-a zis sa le arunc pe toate si sa nu iau nimic. Culmea este ca nici nu m-a mai durut capul in urmatoarele 3 saptamani pana la internare.

     In perioada preoperatorie am facut toate analizele recomandate, iar in 21 august cand m-am internat, am mai facut un RMN cu substanta de contrast, din care s-a constatat ca tumoarea mea crescuse si atinsese 6 X 4 cm.

     In data de 22 august m-au luat in sala de operatii, iar de atunci nu mai stiu ce s-a intamplat in urmatoarele zile. Familia a stat afara, dorindu-si ca operatia sa dureze mai mult de 6 ore, pentru ca ar fi durat mai putin ar fi insemnat ca s-au intampinat probleme. Din fericire operatia a fost finalizata cu succes dupa 7 ore jumatate, iar familia mi-a spus ulterior ca in tot acest timp a fost periodic anuntata cu privire la starea mea si despre desfasurarea operatiei.

    In urmatoarele 2 zile am fost bagata in coma indusa, iar cand m-au trezit am vazut ca e intuneric si am auzit-o pe asistenta cand spunea: “D-na Dinculescu treziti-va! V-a reusit operatia!”. In perioada postoperatorie am facut un puseu de tensiune, insa ingrijorator nu era faptul ca aveam tensiunea mare (15), ci pulsul (95). In fine, acest episod a trecut repede si tensiunea mi s-a reglat. Tot ce imi doream era sa vad daca ma pot misca. Stiu ca mi-am tot zis ca daca nu voi face operatie, as fi riscat un AVC, dar nu as fi vrut ca deznodamantul povestii sa fie unul sumbru, asa ca am incercat sa imi misc mana, piciorul si m-am ciupit ca sa vad daca simt, apoi m-am linistit fiindca am simtit si am putut sa fac

toate aceste lucruri. In acea zi a venit si prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea la mine, m-a intrebat cum ma cheama, m-a pus sa imi misc mana, piciorul si m-a ciupit pentru a testa daca totul e in regula, fara sa stie ca eu deja imi facusem testul cu 5 minute mai devreme. M-a luat sa fac o tomografie computerizata, iar apoi m-a adus inapoi la terapie intensiva. Pe parcursul sederii mele in spitalul privat Sanador, am facut 3 astfel de tomografii, una dintre ele fiind la externare. In spitalul privat SANADOR m-am simtit importanta pentru tot personalul de acolo, pentru ca absolut toti au avut mare grija de mine, monotorizandu-ma in permanenta si avand grija sa ma informeze pas cu pas in privinta a ceea ce urmeaza. Daca in prima zi am stat nemiscata in pat, in urmatoarea zi am fost ajutata sa ma ridic pe marginea patului. Initial am ametit, insa in ziua urmatoare cand m-am ridicat singura am observat ca ameteala disparuse. Tot atunci asistentele m-au ridicat in picioare si m-au ajutat sa fac cativa pasi. Am luat-o incetul cu incetul si ce faceam ajutata de asistente intr-o zi, a doua zi trebuia sa fac singura, iar cand mi s-au dat jos toate furtunele, a trebuit sa nu imi misc capul si sa nu vorbesc timp de o ora.

    Probabil ca o alta persoana daca s-ar fi vazut in oglinda in acea perioada ar fi avut un soc, eu imi purtam cicatricile si vanataile fara sa ma plang, pentru ca ele in fond erau dovada renasterii mele si pentru ca oricum la un moment dat, nu vor mai fi atat de vizibile.

    Le sunt recunoscatoare acestei echipe de profesionisti ai spitalului Sanador, prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea si lui Dumnezeu ca astazi sunt bine. Mai mult decat atat, sunt dovada vie ca si in Romania se pot face astfel de interventii cu succes, in ciuda faptului ca altii imi dadeau sanse minime de supravietuire, fiindca si noi dispunem de aparatura necesara unei operatii atat de meticuloase si complicate. 

    Pentru mine este un nou inceput, in care voi incerca sa traiesc cu intensitate orice moment, sa ma bucur de ceea ce am uitat ca imi face placere si sa nu ma las doborata de propriile ganduri, fiindca nimic, dar absolut nimic, nu este mai important decat viata.

Buna ziua, numele meu est Dumbrava Diana, am fost la dumneavoastra la un control pe data de 5.07.2018 sunt operata de dumneavoastra de hidrocefalie de 9 ani, am scris pe blogul dumneavoastra de 2 ori si nu apare ca am scris. Am vrut sa va spun in caz ca este vreo defectiune. Va multumesc din suflet pentru tot ce ati facut pentru mine! O zi buna in continuare!

    Sunt pacienta dumneavoastra, domnule profesor, operata de meningiom in urma cu 8 luni. Ma numesc Diaconeasa Carmen, din Ploiesti si in aceasta luna de primavara (aprilie), am aniversat implinirea varstei de 51 de ani alaturi de prieteni, cu bucurie si veselie datorate in mare parte mainilor dumneavoastra de aur. Acum in prag de sarbatori Pascale va multumesc din tot sufletul ca mi-ati dat o viata noua. Va doresc sa fiti sanatos, fericit si inconjurat de oameni minunati cum prea bine meritati. Multi pacienti de-ai dumneavoastra, inclusiv eu, va suntem alaturi  cu cele mai bune ganduri pentru ca sunteti o binecuvantare in aceasta lume!

                                                                                        Doamna cu catelul