Profesor Dr. A.V. Ciurea este probabil unul din cei mai cunoscuți neurochirurgi români, cu peste 23 de mii de operații pe creier efectuate în cariera sa, jumătate fiind pacienți copii.

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea a ajuns medic deoarece era cumva de datoria sa să continue tradiția familiei, atât bunicii, cât și tatăl său fiind medici. În studenție, bunica sa l-a luat în spital să facă stagii de practică benevolă pentru a se căli psihic pentru ceea ce avea să urmeze. A lucrat sub îndrumarea Prof. Dr. Arseni căruia inițial i-a spus că nu vrea să devină neurochirurg, iar acesta l-a înțeles și l-a îndrumat către chirurgie generală, știind probabil că la un moment dat îl va „aduce în branșă”. Și așa a fost.  A urmat o carieră impresionantă, cu 35 de cărți publicate, cea mai importantă fiind poate „Tratatul de Neurochirurgie”, cu recunoaștere națională și internațională și cu o implicare solidă în cercetarea științifică.

Înainte de fiecare operație, Profesor Dr. A.V. Ciurea spunea că se gândește la părinți și se roagă la Dumnezeu, semn că știința întotdeauna are nevoie de credință și miracol.

A fost ani de zile managerul spitalului Bagdasar-Arseni, însă de ceva timp nu mai lucrează la stat, dând posibilitatea de afirmare generației tinere de neurochirurgi.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră neurochirurgia și când avem nevoie de ea?

Profesor Dr. A.V. Ciurea: Pentru mine neurochirurgia însemnă suflet, viață, lumină, conștiință. Avem nevoie de neurochirurgie în fiecare clipă a unei zile obișnuite pentru că am putea aluneca sau cădea, am putea avea dureri de cap groaznice, am putea să ne pierdem cunoștința, mai ales în fața unui neurochirurg care vă privește atent și vă scanează gândurile.

Cum ați decis să vă specializați în neurochirurgie? Care a fost a doua specializare pe listă?

Cu greu m-am decis să mă specializez în neurochirurgie. A fost o întâmplare, dar nu o regret deloc. Am ajuns la excepționalul Profesor Constantin Arseni, care mi-a fost de asemenea și mentor, având curajul să-i transmit că nu doresc această meserie. Domnia sa (profesorul Constantin Arseni) după o privire extrem de pătrunzătoare, a fost de acord cu mine și m-am format treptat pe chirurgie generală, ortopedie și după aceea pe neurochirurgie.

Dar cum ați decis să deveniți medic? Care a fost momentul din viața dumneavoastră în care ați pus degetul pe facultatea de Medicină și de ce?

Consiliul familiei a decis în unanimitate să devin medic întrucât tradiția era respectată de trei generații.

În ultima clasă de liceu, în Brașov, am decis că voi merge la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj Napoca.

Ce visați să vă faceți când erați mic?

Medic și de asemnea și profesor universitar.

Unde ați copilărit și cum era familia dumneavoastră?

Am avut mulți medici în familie, inclusiv bunicii mei din Vaslui. Am copilărit la Vaslui dar și la Brașov sub Dealul Melcilor.

Bunicii mei vorbeau numai despre medicină în fața mea și la 6 ani aflasem cu surprindere ce este un forceps și că acesta ajută la aducerea pe lume a copiilor.. Biblioteca bunicului meu era impresionată: era formată din cărți de medicină în engleză, franceză și germană.

Cultura generală și medicală era cu totul exceptională, iar limbajul mai mult decât academic. De multe ori, se vorbea direct în limba franceză. În rest, am bătut, copil fiind, toate cărările și potecile de sus de la Tâmpa și până la Postavarul în Poiana Brașov.

Vă amintiți prima zi în spital? Dar prima operație?

Profesor Dr. A.V. Ciurea: Prima zi de spital am avut-o într-un stagiu din anul II de facultate, benevol, în cadrul Spitalului Județean din Vaslui, unde m-a dus chiar bunica mea de mână și am asistat la primele operații chirurgicale, pentru testarea rezistenței psihice. Chirurgul operator fiind chiar Dr. Bancu, directorul spitalului.

Când am ajuns la Profesorul Constantin Arseni eram deja chirurg întrucât parcursesem doi ani de externat și trei ani de internat, deci, peste patru semestre de specialități chirurgicale.  Domnia sa era sever, chiar și cu el însuși. Începea programul în spital la ora 5 dimineața, știa tot ce se întâmpla în cadrul clinicii, răsfoia toată corespondența dar și toate revistele ce îi ajungeau în cabinet. Avea un cuvânt pentru oricine, în funcție de ținută, nivel intelectual și merite. Nu regret deloc această întâlnire și formare austeră, mai rău ca la cazarmă. Se lucra „zi lumină”.

Prima operație, un marinar căzut în cala vaporului care a prezentat un hematom extradural pe care l-am evacuat cu succes. Pacientul a trăit mulți ani după aceea.

Wikipedia spune că ați realizat peste 20 de mii de operații pe creier, dintre care jumătate la copii. Ce simțiți atunci când aveți un copil pe masa de operație?

Ulterior am scris 3 cărți despre acest subiect, devenind membru al Societății Internaționale de Neurochirurgie Pediatrică.

Când am un copil pe masa de operație mă gândesc la părinții acestuia, dar și la Dumnezeu.

Care a fost cel mai emoționant moment din cariera dumneavoastră?

Cel mai emoționant moment din cariera mea a fost atunci când am reușit să intru primul la UMF din Cluj, cu media 9,42, la grupa de admitere pentru fiii de intelectuali (o grupă extrem de restrictivă).

Al doilea moment a fost când am luat examenul de medic primar în neurochirurgie pe țară cu media 9,82 iar prezentarea cazului clinic am facut-o într-un auditoriu de peste 40 de persoane.

Al treilea moment a fost atunci când am fost votat în anul 2005 ca Vice Președinte al Societății Mondiale de Neurochirurgie (WFNS), în Marrakech, Maroc, în prezența a peste 3500 de specialiști din acest domeniu.

Dar cel mai dureros?

Profesor Dr. A.V. Ciurea: Cel mai dureros moment al carierei mele, din nefericire, întrucât chirurgia pe sistemul nervos este extrem de complexă, dificilă, dar și imprevizibilă, a fost acela când am operat o tumoră gigantică de emisfer cerebral dreapta, operație extrem de reușită care a presupus îndepărtarea întregii tumori. La închidere a prezentat o sângerare generală din întreg patul cerebral comprimat de către tumoră … fără alte comentarii.

Știu că aveți doi copii, fiecare pe alt drum. V-ați dorit vreodată să vă calce pe urme?

Da, mi-am dorit să îmi calce pe urme. Din nefericire, am fost un prost exemplu pentru ei, fiind continuu plecat, ocupat, tracasat, deci…un tată absent de acasă. Băiatul meu este inginer auto, iar fetița mea este medic primar stomatolog.

V-ați pus vreodată în pielea părinților ai căror copii ajung la dumneavoastră? 

Întotdeauna. M-am rugat la Dumnezeu să fie totul bine. Un tată mi-a spus înainte de operație că dacă îi va deceda copilul, mă va împușca. Am fost complet de acord și am scris un articol intitulat „Medicina cu pistolul la tâmplă.” OPERAȚIA A REUȘIT!

Ce vă călăuzește înainte de operație? la ce vă gândiți și de ce superstiții țineți cont?

Sunt o serie de parametri care trebuie îndepliniți referitor la efectuarea unei operații neurochirurgicale. În afară de aceștia contează sufletul neurochirugului și credința sa în Dumnezeu.

Cui i-ați mulțumi în viață?

Părinților mei, în primul rând, dar și Prof. Dr. Constantin Arseni și Prof. Dr. Alexandru Constantinovici, cei ce m-au format ca medic neurochirurg.