Articole

Home/Pacientii Multumesc/

Pacientii multumesc: Mariana Dinculescu 1

Pacientii multumesc: Mariana Dinculescu 1

     Sunt Mariana Dinculescu si simt nevoia sa va spun ca in acest moment, la aproximativ o luna dupa implinirea varstei de 54 de ani, simt ca destinul mi-a fost schimbat de catre ingerul propriei mele renasteri, asa cum imi place sa-l numesc, prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea. Pentru a intelege afirmatia mea am sa va relatez situatia mea de la inceput.

 

     Din ce in ce mai des o cefalee occipitala nu imi dadea pace (mai pe intelesul tuturor: o durere de cap in zona cefei). Nu as sti sa o descriu exact, mie mi se parea ca mi se farama osul in acea zona, iar de multe ori trebuia sa stau cateva secunde si sa imi fac masaj la ceafa pentru a imi putea continua activitatea. De multe ori nu bagam in seama durerile de cap, crezand ca vom lua o pastila si aceasta va disparea. Avem impresia ca se poate datora unei raceli, unei probleme de vedere si tindem sa gasim motive ca sa nu ne ducem la neurolog, avand impresia ca acesta e un “bau-bau” la care ajungem numai daca este ceva grav, pentru ca multi dintre noi ne credem proprii nostri medici care stiu secretul inlaturarii unei “banale” dureri de cap. Cam asa a fost si in cazul meu pana la un moment dat. 

     Initial, am fost la un control oftalmologic, dar s-a dovedit ca nu am nicio problema cu vederea. Ulterior am incetat sa mai fac investigatii, dar in duminica Pastelui am avut cea mai cumplita durere de pana atunci. Toata lumea si-a facut griji pentru starea mea de sanatate, iar o prietena m-a indrumat catre medicina alternativa homeopatica, insa acolo am fost sfatuita sa fac un RMN si o investigatie pentru determinarea densitatii osoase, numita DEXA. Aceste indicatii m-au facut sa ma indrept catre un neurolog din orasul in care locuiesc, al carui nume nu-l voi spune pentru a nu-i face o imagine negativa… Mi-a dat un tratament de urmat pe o perioada de 3 luni. Ajunsesem sa iau 10 pastile seara si inca 8 dimineata.

     Copiii mi-au zis sa nu imi fac RMN-ul in localitate, ci sa ma duc la spitalul privat, SANADOR, pentru ca acolo stiau ca au cel mai performant echipament RMN din Sud Estul Europei. Pentru ca ei au mai mult acces la informatii, le-am urmat sfatul si m-am programat la SANADOR, unde am facut RMN si angio RMN.  

     Ca un pacient bun, m-am dus cu rezultatul la neurologul la care am fost initial. Dupa ce a vazut rezultatul, aproape ca nici nu m-a mai bagat in seama, pentru ca era prea ocupat sa ceara informatii cu privire la starea mea de sanatate si sa butoneze la taste pe telefon. Nu am stiut cum sa interpretez gestul lui si am asteptat linistita sa imi dea informatii, dar ceea ce urma sa imi spuna urma sa cada ca un trasnet asupra mea. Acesta a avut grija sa faca precizarea ca arat bine pentru starea in care ma aflu si mi-a transmis ca daca nu ma operez in 7 zile o sa mor. Va inchipuiti ce soc am avut? 

     Tot ce imi mai amintesc din restul acelei zile e ca plangeam neintrerupt, de faptul ca la un moment dat m-a sunat baiatul cel mare pentru a intreba cum ma simt si ca i-am zis ca mai am doar 7 zile de trait daca nu ma operez pe creier. El nu a vrut sa accepte acest diagnostic si a sunat in stanga si in dreapta pentru a descoperi un neurochirurg bun, iar prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea i-a fost recomandat de catre o persoana care a avut o operatie destul de dificila pe creier si caruia i se dadusera foarte putine sanse, insa a trecut cu bine acum cativa ani de acel hop.

   Imi veneau in minte tot felul de cazuri de la televizor cu oameni care aveau nevoie de niste sume de 5 ori mai mari decat cele suportate de mine pentru a se opera in strainatate, ma gandeam si la aceasta alternativa pentru ca nu stiam daca in tara noastra dispunem de

aparatura necesara unei operatii care implica atata minutiozitate. Ma rugam neincetat sa am sansa la o noua viata in care sa ii pretuiesc mai mult pe cei dragi, in care sa zambesc mai mult, sa ascult muzica cu placere, sa dansez, sa fac tot ceea ce imi place si in care sa nu mai las grijile sa ma copleseasca, griji care acum imi par banale si lipsite de importanta in fata vietii. As fi vrut doar sa ma pot bucura de lucrurile simple. Mi-era teama sa nu ajung intr-o stare vegetativa, nu vroiam sa ajung o povara pe umerii familiei, asa cum nu eram pregatita nici sa mor. Probabil ca starile mele emotionale vi le puteti inchipui, asa ca voi reveni la continuarea povestii mele…

     Familia mi-a facut programare la SANADOR, in data de 30 iulie, la prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea. Au fost alaturi de mine la consult in aceasta data. In ciuda faptului ca figura d-nului Ciurea mi-a emanat blandete si liniste, in momentul in care am intrat in cabinet nu am putut vorbi de emotii. Daca alt doctor s-ar fi enervat din aceasta cauza, el in schimb i-a intrebat pe membrii familiei daca imi cunosc toata povestea, iar acestia i-au relatat toate intamplarile prin care am trecut si toate starile avute. A citit imaginea RMN, s-a uitat pe medicamentatia prescrisa pe care de altfel o luam de 2 luni si care mi se parea ca mi-a facut bine (durerile de cap disparandu-mi intre timp). M-a calmat spunandu-mi ca neurologul nu trebuia sa faca astfel de estimari, ca intr-adevar am o problema care se rezolva prin operatie si ca e preferabil sa fie facuta cat mai curand, pentru ca tumoarea este in crestere, dar ca nu trebuie sa imi fac probleme pentru ca au aparatura performanta si experienta in acest domeniu. Vorbele lui linistitoare m-au facut mai increzatoare, iar faptul ca ne-a aratat imagini cu sala de operatii, ca ni s-au comunicat toate detaliile, ca ne-a vorbit despre aparatura de care dispun, precum microscopul operator de ultima generatie, sistemul de neuronavigatie cerebrala si aparatul de ultrasunete Cusa pentru rezectia tumorilor, mi-au inspirat profesionalism. Trebuie sa recunosc ca nu trecusem niciodata prin aceste etape inainte de vreo operatie, dar tocmai aceste lucruri mi-au dat incredere.

     Inainte sa ies din cabinet l-am intrebat ce pastile ar trebui sa mai iau din ce am si am fost surprinsa cand mi-a zis sa le arunc pe toate si sa nu iau nimic. Culmea este ca nici nu m-a mai durut capul in urmatoarele 3 saptamani pana la internare.

     In perioada preoperatorie am facut toate analizele recomandate, iar in 21 august cand m-am internat, am mai facut un RMN cu substanta de contrast, din care s-a constatat ca tumoarea mea crescuse si atinsese 6 X 4 cm.

     In data de 22 august m-au luat in sala de operatii, iar de atunci nu mai stiu ce s-a intamplat in urmatoarele zile. Familia a stat afara, dorindu-si ca operatia sa dureze mai mult de 6 ore, pentru ca ar fi durat mai putin ar fi insemnat ca s-au intampinat probleme. Din fericire operatia a fost finalizata cu succes dupa 7 ore jumatate, iar familia mi-a spus ulterior ca in tot acest timp a fost periodic anuntata cu privire la starea mea si despre desfasurarea operatiei.

    In urmatoarele 2 zile am fost bagata in coma indusa, iar cand m-au trezit am vazut ca e intuneric si am auzit-o pe asistenta cand spunea: “D-na Dinculescu treziti-va! V-a reusit operatia!”. In perioada postoperatorie am facut un puseu de tensiune, insa ingrijorator nu era faptul ca aveam tensiunea mare (15), ci pulsul (95). In fine, acest episod a trecut repede si tensiunea mi s-a reglat. Tot ce imi doream era sa vad daca ma pot misca. Stiu ca mi-am tot zis ca daca nu voi face operatie, as fi riscat un AVC, dar nu as fi vrut ca deznodamantul povestii sa fie unul sumbru, asa ca am incercat sa imi misc mana, piciorul si m-am ciupit ca sa vad daca simt, apoi m-am linistit fiindca am simtit si am putut sa fac

toate aceste lucruri. In acea zi a venit si prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea la mine, m-a intrebat cum ma cheama, m-a pus sa imi misc mana, piciorul si m-a ciupit pentru a testa daca totul e in regula, fara sa stie ca eu deja imi facusem testul cu 5 minute mai devreme. M-a luat sa fac o tomografie computerizata, iar apoi m-a adus inapoi la terapie intensiva. Pe parcursul sederii mele in spitalul privat Sanador, am facut 3 astfel de tomografii, una dintre ele fiind la externare. In spitalul privat SANADOR m-am simtit importanta pentru tot personalul de acolo, pentru ca absolut toti au avut mare grija de mine, monotorizandu-ma in permanenta si avand grija sa ma informeze pas cu pas in privinta a ceea ce urmeaza. Daca in prima zi am stat nemiscata in pat, in urmatoarea zi am fost ajutata sa ma ridic pe marginea patului. Initial am ametit, insa in ziua urmatoare cand m-am ridicat singura am observat ca ameteala disparuse. Tot atunci asistentele m-au ridicat in picioare si m-au ajutat sa fac cativa pasi. Am luat-o incetul cu incetul si ce faceam ajutata de asistente intr-o zi, a doua zi trebuia sa fac singura, iar cand mi s-au dat jos toate furtunele, a trebuit sa nu imi misc capul si sa nu vorbesc timp de o ora.

    Probabil ca o alta persoana daca s-ar fi vazut in oglinda in acea perioada ar fi avut un soc, eu imi purtam cicatricile si vanataile fara sa ma plang, pentru ca ele in fond erau dovada renasterii mele si pentru ca oricum la un moment dat, nu vor mai fi atat de vizibile.

    Le sunt recunoscatoare acestei echipe de profesionisti ai spitalului Sanador, prof. dr. Alexandru Vladimir Ciurea si lui Dumnezeu ca astazi sunt bine. Mai mult decat atat, sunt dovada vie ca si in Romania se pot face astfel de interventii cu succes, in ciuda faptului ca altii imi dadeau sanse minime de supravietuire, fiindca si noi dispunem de aparatura necesara unei operatii atat de meticuloase si complicate. 

    Pentru mine este un nou inceput, in care voi incerca sa traiesc cu intensitate orice moment, sa ma bucur de ceea ce am uitat ca imi face placere si sa nu ma las doborata de propriile ganduri, fiindca nimic, dar absolut nimic, nu este mai important decat viata.

One Response to “

Pacientii multumesc: Mariana Dinculescu 1

By Daniela Cucu din Ploiesti - 11 September 2018 Reply

Stimata Doamna!

Am citit postarea Dvs., cu mare interes dar NU STITI DE CE! Eu ma numesc Daniela Cucu, sunt din Ploiesti si am 44 de ani! In anul 1976, cand aveam 1 an si 8 luni (!!!), am fost operata de hidrocefalie, de catre ACELASI MEDIC SI OM EXCEPTIONAL, numit ALEXANDRU VLADIMIR CIUREA, insa mult mai tanar- avea…36 de ani! NIMENI NU MI-A DAT VREO SANSA LA O VIATA NORMALA! Prognosticul a fost destul de rezervat! Anii au trecut, eu am crescut, am evoluat uman dar si profesional, FARA ABSOLUT NICIO PROBLEMA NEUROLOGICA, DE SANATATE! La varsta mea, de acum, toti MA PRIVESC si…. SE CRUCESC! Eu TRAIESC si GANDESC DATORITA ACESTUI MARE OM! VA DORESC TOT BINELE DIN LUME si RAMANETI ~APROAPE~ DE DL. PROF. DR. CIUREA! VA ASIGUR CA, PRIN CEEA CE A FACUT, V-A MARCAT VIATA!! SA-L PRETUIM, SA-L VENERAM si SA-I DEA DUMNEZEU SANATATE, ca sa mai infaptuiasca si ALTE MIRACOLE! NU DEGEABA A FOST NUMIT ~DUMNEZEUL NEUROCHIRURGIEI ROMANESTI~!

Leave a Reply