Articole

Home/Presa/Omagiu Academician Profesor Doctor Constantin N. Arseni (1912-1994)

Omagiu Academician Profesor Doctor Constantin N. Arseni (1912-1994)

– Omagiu la centenar –

1. Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Centrul de Excelenta in Neurochirurgie Bucuresti; Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar-Arseni Bucuresti.
2. Spitalul Clinic Euromedica – Baia Mare

Suflet mare de moldovean, asemeni marilor chirurgi ai tarii, cel care avea sa devina unul dintre fondatorii Scolii Romanesti de Neurochirurgie, profesorul Constantin Arseni, s-a născut în judeţul Suceava, in comuna Dolhasca într-o familie extrem de modestă, la 3 februarie 1912.

Pleaca la Cluj in anul 1929, unde absolvă Facultatea de Medicina 6 ani mai tarziu, in 1935 şi îşi susţine teza de doctorat la 30 iunie 1936 cu subiectul “Neurotomia juxta-protuberanţială în tratamentul nevralgiei intermitente a trigemenului”. Fiind o premieră în România, întrucât până la acea dată nu se mai abordaseră teze cu titluri neurochirurgicale, subiectul starneste atentia marilor profesori care ii acorda calificativul maxim.

Dedicandu-si viata medicinei, tanarul Arseni promoveaza repede si intra in invatamantul medical ca asistent universitar la catedra de Anatomie Patologică condusă de profesorul I.T. Niculescu intre anii 1937-1944. Urmarind o cariera in sala de operatie lucrează trei ani la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti unde-si ascute talentul de chirurg, după care va lucra împreună cu Prof. Dr. D. Bagdasar ajutand la ridicarea temeliilor Neurochirurgiei Romanesti.
La numai 34 de ani, tânărul medic C. Arseni ocupa uluitoarea pozitie de sef al Serviciului de neurochirurgie de la Spitalul Central de Boli Mintale, Nervoase si Endocrinologice, ducand mai departe mostenirea profesorului D. Bagdasar.
Este numit conferenţiar în anul 1952 şi Profesor Universitar de neurochirurgie în anul 1963. În anul 1964 Clinica condusă de Profesorul Arseni însuma 220 de paturi. La acea vreme era cel mai bine dotat si cel mai mare serviciu cu acest profil din ţară.

Un adevarat pilastru al Medicinei Romanesti, Profesorul Arseni depune o munca titanica si in anul 1975 se deschide cea mai mare Clinică de Neurochirurgie din Europa, cu o dotare de 550 de paturi. Aceasta constituie o încununare si o confirmare a valorii neurochirurgiei în cadrul specialităţilor medicale din Romania.

Intelegand nevoia pentru abordul interdisciplinar al pacientilor, Profesorul Arseni reuneste sub acoperisul aceleiasi clinici toate specialitatile neurochirurgicale: traumatologie cranio-cerebrala, traumatologie spinala, chirurgia proceselor expansive intracraniene, neurochirurgie vasculara, chirurgia tumorilor si bolilor degenerative spinale, neurochirurgie pediatrica, neurochirurgie functionala, neurorecuperare si desigur neuroterapie intensiva. In acelasi timp se dezvolta si serviciul de neuro-morfo-patologie. Astfel s-a nascut ceea ce astazi se numeste spitalul „Bagdasar-Arseni”. Cel mai performant si mai modern centru neurochirurgical din Romania.

Un element important in activitatea sa l-au constituit preocuparile reale pentru cercetarea clinica si fundamentala, creand in cadrul institutului de neurologie, neuropsihiatrie si neurochirurgie un departament special pentru cercetare, pe care l-a dotat la standardele vremii.

Nu numai cercetarea a avut de castigat cat si metodele de investigatie si tratament; in dezvoltarea clinicii de Neurochirurgie Bucureşti un beneficiu imens a reprezentat dotarea cu un tomograf computerizat (1982). Acest lucru a ridicat imediat valoarea diagnostică şi posibilităţile de urmărire în patologia neurochirurgicală. Sub conducerea atenta si stricta a prof. C. Arseni activitatea stiinţifică şi publicistică a cunoscut o dezvoltare de maxima amploare, astfel rezultand 54 de volume in neurochirurgie, neurologie, neurorecuperare si terapie intensiva.

Dintre numeroasele publicaţii amintim :

C.Arseni, I. Oprescu – Traumatologia cranio-cerebrală (1972)
C.Arseni si L. Popovici – Semiologia neurologică
C.Arseni si M. Carp – Anatomia patologică a tumorilor sistemului nervos(1978)
C.Arseni ”Tratat de neurologie” apărut în 5 volume în perioada 1979-1982
C.Arseni, A.V. Ciurea – „Parazitozele Sistemului Nervos Central” 1981

 

 

 

 

 

Chirurg dedicat, si-a practicat meseria cerand de la cei din jurul atat cat oferea si el – maximul. S-a dedicat pacientului publicand lucrări exceptionale în domeniul neurochirurgiei pediatrice, pe care le putem considera studii de referinţă :

• ”Probleme de diagnostic neurochirurgical în patologia infantilă” (1978)
• ”Patologia neurochirurgicală infantilă” (1980)

Studiile sale au rămas clasice în domeniul neurochirurgiei in special in parazitozele Sistemului Nervos Central (lucrarile sale fiind in acest domeniu citate inclusiv in anul 2012), abcese cerebrale, traumatologie cranio-cerebrala (clasificarea comelor dupa scala Arseni-Oprescu), clasificari originale in craniostenoze, abordul tumorilor de nuclei bazali, patologia durerii, semiologie neurochirurgicala, atlas de electro-encefalografie etc.

Profesorul Constantin Arseni a fost un creator de şcoală si un dascal in adevaratul sens al cuvantului. Desi criticat pentru extremismul sau didactic si pretentiile pe care le ridica de la aspirantii titulaturii de „neurochirurg”, Profesorul Arseni preda neurochirurgia „the hard way” (n.a. – la modul exhaustiv si elitist) majoritatea şefilor de secţie din ţară pe specialitatea neurochirurgie sunt foşti elevi ai lui.
In semn de recunostinta pentru contributiile aduse sanatatii poporului roman, C. Arseni a fost ales membru al Academiei Romane în anul 1980, şi preşedintele Academiei de Ştiinţe în anul 1982. A ridicat neurochirurgia românească la o ţinută deosebită la nivel internaţional si a lasat in urma o mostenire greu de egalat pentru cei care i-au urmat.

Fara indoiala ca numele marelui Profesor Constantin N. Arseni va fi asociat cu lupta pentru perfectiune si cu dragostea absoluta a medicului pentru pacient si pentru semeni.

 

 

Publicat in: Viata Medicala
Nr.6, 10 februarie 2012

Autori:
Prof. Alexandru Vlad Ciurea MD. PhD MSc.
Claudiu Savu MD. PhD.

One Response to “Omagiu Academician Profesor Doctor Constantin N. Arseni (1912-1994)”

By Daniela Cucu, din Ploiesti - 20 February 2012 Reply

Fara a urmari in vreun fel, a minimaliza meritele ilustrului academician, de la care ati deprins tainele neurochirurgiei, va sfatuiesc sa analizati cu atentie activitatea acestui academician si sa observati ca activitatea sa in domeniul neurochirurgiei, este la fel de prodigioasa, ca si a Dvs: cercetare clinica si fundamentala, extremism didactic, intemeietor al Departamentului de cercetare fundamentala in neurostinte, de la spitalul Bagdasar-Arseni din Bucuresti. Toate aceste merite sunt ale Dvs., alaturi de acela de a fi un colaborator de nadejde, la activitatea medicala a acestui mare OM. Dvs. sunteti si veti ramane exact asa cum a ramas profesorul Arseni, pentru spitalul care ii poarta numele. SUNTETI UN AL DOILEA CONSTANTIN ARSENI si va spune asta, o pacienta mica, mica, mititica, de acum peste 35 de ani, Domnule Prof. Dr. Ciurea Vlad Alexandru!Aceasta postare pe acest blog, referitoare la dl. prof. dr. Constantin Arseni, nu putea fi realizata decat tot de CINEVA care sa se ridice macar la acelasi nivel profesional cu dl. prof. Arseni. Acel CINEVA sunteti Dvs., Domnule Profesor Dr. Ciurea Vlad Alexandru!SLAVA PROFESIONISTILOR NEUROCHIRURGIEI ROMANESTI, printre care, va numarati si Dvs.!

Cu stima,
Daniela Cucu din Ploiesti

Leave a Reply